Dragnea, la ultimul termen al procesului: Cred în nevinovăția mea

Publicat: 08/04/2016, 15:42

„Cred cu tărie în nevinovăția mea și în dreptul românilor de a participa la vot. Nu iau în considerare o condamnare cu executare”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, la intrarea în sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întrebat ce decizie va lua în plan politic dacă se va menține condamnarea din primă instanță, adică un an de închisoare cu suspendare, Dragnea a spus doar „vă promit că după sentință vom discuta”.

Până acum, în apelul din dosarul Referendumului au avut loc opt termene de judecată la care au fost audiați zeci de martori.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai 2015, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, decizia nefiind definitivă. Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale”.

Anchetatorii susțin că Dragnea a fost susținut în fraudarea referendumului de 74 de președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

De-a lungul procesului, au fost audiați, în calitate de martori, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Dușă, fostul ministru al Energiei Constantin Niță, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și mai mulți coordonatori județeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața pe “drumul morții”! Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN2/...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Kate Middleton este devastată de moartea sa: Ne pare foarte rău că a murit
Halva de casă. Rețeta cu patru ingrediente
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cât de mulțumiți sunt angajatorii de tinerii din Gen Z?